Măsuri pentru protecţia pacienţilor cu HIV


După ce Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a lansat un avertisment privind întocmirea necorespunzătoare a adeverinţelor pentru instituţiile non-medicale, necesare pacienţilor infectaţi cu HIV, Ministerul Sănătăţii a luat act de această decizie.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat că au luat act de avertismentul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) Ministerul Sănătăţii şi consideră justificată sancţiunea CNCD apreciind că este responsabilitatea fiecărui cadru medical să protejeze pacienţii şi să păstreze confidenţialitatea afecţiunilor de care aceştia suferă.

Totodată, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au precizat că vor face toate demersurile pentru atenţionarea medicilor de a elimina diagnosticul „infecţie cu HIV” din adeverinţele medicale solicitate de persoanele infectate, ca documente necesare pentru diverse ocazii – înscriere la şcoală, angajare, înscriere la cursuri de formare profesională.

În acest sens, Ministerul Sănătăţii va transmite către unităţile sanitare o circulară de avertisment pentru medicii prescriptori.
Sursa:cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
We serve cookies on this site to analyze traffic, remember your preferences, and optimize your experience.
Oops!
It seems there is something wrong with your internet connection. Please connect to the internet and start browsing again.
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.