Proxeneții coordonați de Sanda Cazacu, trimiși în judecată. Riscă până la 20 de ani de detenție


 Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova i-au trimis în judecată pe membrii grupării de proxeneți coordonată de Sanda Cazacu. Cei 11 inculpați sunt acuzați de trafic de minori, constituire a unui grup infracțional și proxenetism, iar judecătorii de la Tribunalul Dolj au menținut față de ei arestarea preventivă. Inculpații au făcut recurs împotriva acestei măsuri, care se va judeca la Curtea de Apel Craiova pe 27 decembrie. Primul termen de judecată al procesului a fost stabilit pentru 17 ianuarie 2013.
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au finalizat cercetările și au întocmit rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a celor 11 persoane acuzate de exploatarea sexuală a unor tinere şi minore, în mai multe hoteluri din Craiova, dar şi din judeţul Olt. Cei zece bărbați, în frunte cu „matroana” Sanda Cazacu sunt acuzați de trafic de minori, inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup și proxenetism, fapte pentru care riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj joi, 20 decembrie, dată la care instanța a menținut, la solicitarea procurorilor, și arestarea preventivă a inculpaților. Este vorba despre Sanda Cazacu, Sorin Popescu, Claudiu Crăciun, Daniel Dincă, Marin Bărbulescu, Gheorghe Croitoru, Valentin Croitoru şi Mădălin Croitoru, Daniel Brâncuş, din Craiova, Ovidiu Gronea şi Cosmin Falcoe. Cu toții au făcut recurs împotriva acestei măsuri, recurs ce se va judeca pe 27 decembrie la Curtea de Apel Craiova.
Reamintim că gruparea de proxeneţi coordonată de Sanda Cazacu a fost destructurată în urma unei acţiuni a poliţiştilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova şi procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova demarată după ce oamenii legii au oprit, în trafic, trei taxiuri în interiorul cărora au fost găsite nouă tinere, două dintre ele minore, ce urma să fie transportate la un hotel, în vederea exploatării sexuale. Oamenii legii au stabilit că, în perioada 2010-2012, membrii grupării au exploatat peste 20 de victime, unele dintre acestea minore – potrivit anchetatorilor, cea mai mică dintre ele avea 13 ani –, obţinând astfel venituri ilegale de peste 70.000 de euro.
Pe 2 noiembrie, Sanda Cazacu, Sorin Popescu, Claudiu Crăciun, Daniel Dincă, Marin Bărbulescu, din Craiova, Gheorghe Croitoru, Valentin Croitoru şi Mădălin Croitoru, toţi trei din Slatina, Daniel Brâncuş, din Craiova, Ovidiu Gronea şi Cosmin Falcoe, ambii din Craiova, au fost arestaţi preventiv, și de atunci sunt după gratii.
Sursa:oradedolj.oradestiri.ro


Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
We serve cookies on this site to analyze traffic, remember your preferences, and optimize your experience.
Oops!
It seems there is something wrong with your internet connection. Please connect to the internet and start browsing again.
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.