Poliţiştii de frontieră de la Calafat au confiscat 10.000 de petarde care urmau să fie introduse ilegal în ţară


Poliţiştii de frontieră doljeni au descoperit, ieri, într-un autoturism, mai multe obiecte pe bază de amestecuri pirotehnice, pe care un gorjean intenţiona să le introducă ilegal în ţară. Oamenii legii i-au confiscat 10.000 de petarde şi i-au întocmit dosar penal.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, ieri după-amiază, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat au organizat, pe sensul de intrare în ţară, acţiuni specifice pe linia combaterii contrabandei cu armament, muniţii şi explozivi. Cu ocazia controlului amănunţit efectuat asupra unui autoturism marca Dacia, au fost depistate 6 cutii de carton, în care se aflau un număr de 10.000 pocnitori, marca PIRAT. Bunurile aparţineau cetăţeanului român Adrian A., în vârstă de 36 ani, cu domiciliul în municipiul Tîrgu Jiu şi urmau să fie introduse ilegal în ţară.
“Întreaga cantitate de bunuri, în valoare de aproximativ 10.000 lei a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar persoanei în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului materialelor explozive şi contrabandă calificată”, a declarat inspector Ionuţ Gheonea, purtătorul de cuvânt al STPF Dolj.

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
We serve cookies on this site to analyze traffic, remember your preferences, and optimize your experience.
Oops!
It seems there is something wrong with your internet connection. Please connect to the internet and start browsing again.
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.