A scăpat ca prin minune de la moarte: au scos-o pompierii din fântână

O femeie de 63 de ani, din comuna doljeană Poiana Mare, a fost scoasă de pompieri din fântână, aseară, starea ei de sănătate fiind bună. Femeia a căzut când încerca să scoată apă, din fericire nu s-a lovit foarte rău astfel că era conştientă şi a strigat după ajutor, vecinii sunând pe 112.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au fost anunţaţi, ieri, în jurul orei 17.00, că o femeie a căzut într-o fântână, în comuna Poiana Mare. La faţa locului, pe strada „Bisericii”, nr. 72 au ajuns pompierii Detaşamentului de Pompieri Calafat, care au găsit-o pe Maria Mitroi, de 63 de ani, căzută într-o fântână cu adâncimea de aproximativ 8 metri.
„Persoana era conştientă, a fost scoasă fără probleme din fântână, a primit îngrijiri la faţa locului de la echipajul de prim-ajutor şi a fost transportată la Spitalul Calafat, starea sa de sănătate fiind bună”, au precizat reprezentanţii ISU Dolj.

Ieri în jurul orei 12:53, Detaşamentul Pompieri Calafat a intervenit în mun. Calafat, str. Traian, bl. B2, pentru deblocarea unei uşi de apartament.

După deblocarea uşii, în interiorul apartamentului a fost găsită proprietara Filofteia C. , conştientă, fiind preluată de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dolj şi trasportată la Spitalul Calafat.

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
We serve cookies on this site to analyze traffic, remember your preferences, and optimize your experience.
Oops!
It seems there is something wrong with your internet connection. Please connect to the internet and start browsing again.
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.