Fotbaliştii de la FC Universitatea Craiova sunt pregătiţi să înceapă lupta pentru promovarea în primul eşalon fotbalistic, în cazul în care echipa lui Adrian Mititelu va fi primită în Liga a II – a. La vizita medicală s-a prezentat şi fiul lui Mititelu, Adrian, care va face parte din lotul Universităţii. Jucătorii Ştiinţei spun că sunt pregătiţi pentru promovare.
„Mă simt foarte bine din nou la Universitatea Craiova. Aici m-am consacrat şi aici mi-am dorit meru să joc. Mă simt foarte bine. Nu au trecut anii peste mine, nu joacă buletinul. Am vorbit cu domnul Mititelu şi i-am spus că vină să ajut cu ce pot. Avem un lot destul de bun. Avem echipă bună şi cred că or să mai vină jucători”, a afirmat Cornel Frăsineanu.
Un alt component al Universităţii, Robert Săceanu, spune că s-a întors la Craiova pentru o nouă promovare. „Universitatea Craiova este echipa mea de suflet. Inevitabil ne vom întâlni şi cu cealaltă echipă a Craiovei, dacă vom fi în aceeaşi serie.
O să câştige echipa mai bună. Noi suntem fotbalişti, ne facem treaba pe teren. Au fost doi ani cu secetă de fotbal în Craiova. Sperăm ca lucrurile să se schimbe acum. Am ales Universitatea Craiova pentru că nu aş putea să refuz această echipă. Echipa are suporteri peste tot în ţară şi sunt convins că o să fim primiţi cu căldură şi la Severin”, a afirmat Robert Săceanu.
La vizita medicală au participat astăzi următorii jucători: Dumitru Hotoboc, Andrei Preda, Milan Mitic, Bogdan Ciocârlă, Daniel Bălaşa, Eugen Rioşanu, Lucian Avram, Marius Stănia, Sorin Buşu, Cornel Frăsineanu, Dorel Stoica, Robert Săceanu, Ionuţ Mârzeanu, Nelu Nicolae, Petre Goge, Ovidiu Stoianof, Robert Căle, Cătălin Crăciun, Adi Mititelu, Claudiu Bălan, Marius Stănia, Georgian Dinu.
Sursa:www.micapi.ro