Defecte grave la podul peste Dunăre Vidin - Calafat

Ministrul bulgar al transporturilor, Danail Papazov, a declarat că „verificări ale Ministerului Transporturilor din Bulgaria au stabilit circa 20 de defecte grave ale celui de-al doilea pod peste Dunăre, între Vidin şi Calafat“. „Nu înţeleg de ce se vorbeşte doar despre o groapă, când este vorba despre mai multe gropi şi o serie întreagă de alte probleme“, a adăugat oficialul bulgar, potrivit Rador, care citează www.dariknews.bg.

Danail Papazov a explicat că verificările podului s-au impus din cauza unor probleme evidente. „Există multe fisuri, deoarece scurgerea apei de pe pod nu se face aşa cum ar trebui. Apa a pătruns sub covorul asfaltic şi, când va veni îngheţul în timpul iernii, pagubele vor fi şi mai însemnate. Dacă ne poate consola acest lucru, în partea română starea podului este mai gravă. Au fost constatate probleme legate de iluminat şi semafoare care nu funcţionează.

Până în prezent, nu avem motive de optimism, pentru că nu vom putea să-i întoarcem înapoi pe executanţii de la firma spaniolă FCC, deoarece activităţile de construcţie sunt certificate de comisii serioase - atât ale noastre, cât şi internaţionale. Nu am văzut o clauză în contract care să ne ofere o perioadă de garanţie, având astfel dreptul să solicităm reparaţii pentru defectele grave“, a spus ministrul Papazov.

Chiar dacă traficul pe pod este dublu faţă de cel preconizat, problemele legate de starea asfaltului şi alte elemente de utilizare a construcţiei vor provoca în curând dificultăţi.

Sursa:www.gds.ro

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
We serve cookies on this site to analyze traffic, remember your preferences, and optimize your experience.
Oops!
It seems there is something wrong with your internet connection. Please connect to the internet and start browsing again.
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.