„Roadele Toamnei“ şi Miniolimpiada Transfrontalieră, la Calafat

Calafatul va găzdui, în acest sfârşit de săptămână, o serie de manifestări dedicate Festivalului „Roadele Toamnei“, dar şi acţiuni de anvergură din cadrul Miniolimpiadei Transfrontaliere Vidin-Calafat. Evenimentele vor debuta astăzi, cu un recital oferit de Ansamblul Folcloric „Rozele Calafatului“, urmat de un concert susţinut de interpreţi consacraţi de muzică populară şi muzică uşoară. Locuitorii se vor bucura de concerte şi pe parcursul zilelor de sâmbătă şi duminică. Tot duminică, 6 octombrie, începând cu ora 19.00, la Casa de Cultură din Calafat, Florin Piersic şi Medeea Marinescu vor pune în scenă spectacolul „Singuri în noapte“. Începând de astăzi, Calafatul găzduieşte şi Miniolimpiada Transfrontalieră Vidin-Calafat, ștafeta cu torța purtătoare a flăcării urmând să traverseze podul în cele două sensuri. Organizatoriie acestui unic și inovator eveniment sunt Agenția pentru dezvoltarea regională și Centru de Afaceri – Vidin, Bulgaria - lider, și Asociația Calafat-Duiven - partener, suport fiindu-le proiectul „CBC Mini Olympics“, ce a primit finanțare prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România.Obiectivul de fond al proiectului constă în atragerea tinerilor din regiunea transfrontalieră să fie activi în domeniul sportului, să încurajeze acțiunile comune de sport și cultură.
De asemenea, alt obiectiv al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea condițiilor în regiunea transfrontalieră pentru practicarea a 11 sporturi, precum și sprijinirea capacității de susținere pentru asociații/cluburi sportive. Câștigul major va fi acela că va rezulta o rețea activă de cooperare și interacțiune între tinerii cu vârsta de până în 17 ani, români și bulgari. Miniolimpiada Transfrontalieră Vidin-Calafat s-a desfăşurat în perioada 1-3 octombrie în Vidin, Bulgaria, urmată de alte trei zile (4-6 octombrie) în Calafat.
Vor avea loc astfel întreceri sportive și demonstrații între tinerii ce reprezintă 22 de cluburi și școli (11 din România şi 11 din Bulgaria), pe ramurile sportive: volei, șah, karate, judo, fotbal, tenis de masă, caiac, ciclism, sambo, baschet și canoe.

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
We serve cookies on this site to analyze traffic, remember your preferences, and optimize your experience.
Oops!
It seems there is something wrong with your internet connection. Please connect to the internet and start browsing again.
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.