FRF a respins contestaţia selecţionatei Doljului

Cupa Regiunilor se pare că s-a încheiat pentru reprezentativa de amatori a judeţului Dolj. Contestaţia pe care delegaţii doljeni au depus-o la finalul meciului cu selecţionata similară a Braşovului a fost respinsă de către Comisia de discplină a FRF, invocând articolele 26/3 şi 26/8 din ROAF, care o stabilesc drept neregulamentară. Reamintim că staff-ul doljean a acuzat, după partida cu Braşovul de pe teren propriu din urmă cu o săptămână, folosirea unor jucători care încălcau regulile competiţiei de către formaţia oaspete. Mai precis, s-a depus o contestaţie pentru dreptul de joc al lui Nazare, fotbalist ce a fost introdus la pauză şi care a evoluat în trecutul său pentru grupări profesioniste, iar acest lucru este interzis clar de regulamentul Cupei Regiunilor, fiind o competiţie destinată amatorilor.

Partida a fost decisivă pentru calificarea din grupe, iar braşovenii au câştigat tichetul pentru semifinale, ajutaţi de experienţa jucătorilor ce au prestat şi la un alt nivel. Doljenii au decis să atace victoria selecţionatei din Braşov la Comisia de disciplină, însă nici forul din capitală nu a fost de partea lor, respingând contestaţia depusă de aceştia.Astfel, reprezentativa Braşovului a disputat ieri semifinala în compania formaţiei din Prahova. Preşedintele AJF Dolj, Silviu Bogdan, a fost prezent la sediul FRF pe tot parcursul deliberării şi a fost uimit de decizia comisiei, iar acum aşteaptă o motivare clară în privinţa respingerii contestaţiei.

Nu ştiu sigur de ce ne-au respins contestaţia. Am înţeles că s-au legat de două articole din ROAF care ar fi făcut cererea noastră neregulamentară. Însă eu zic că am îndeplinit toate cerinţele atunci când am întocmit contestaţia. Cei din Braşov au şi recunoscut, în timpul şedinţei, faptul că au greşit, dar cred că aceia care au judecat cazul au luat această decizie deoarece n-au vrut să întârzie competiţia, FRF fiind nevoit să trimită către UEFA câştigătoarea până pe 23 noiembrie. Aştept o motivare şi poate voi depune recurs, să vedem ce mai putem rezolva. În orice caz, au fost meciuri bune pentru selecţionata noastră, care eu zic că a avut o prezenţă demnă.
A declarat, pentru “Ediţie Specială”, Silviu Bogdan

Sursa:www.editie.ro

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
We serve cookies on this site to analyze traffic, remember your preferences, and optimize your experience.
Oops!
It seems there is something wrong with your internet connection. Please connect to the internet and start browsing again.
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.