Afgan ascuns într-un microbuz descoperit la PTF Calafat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat au descoperit, într-un microbuz condus de un cetăţean german, ascuns sub o saltea, un cetăţean afgan care a vrut să intre ilegal în România, în încercarea de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, sâmbătă seara, la ora 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, judeţul Dolj s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui microbuz marca Volkswagen, cetăţeanul german Ludwing G., în vârstă de 54 de ani. Numai că, la efectuarea controlului de frontieră, oamenii legii au descoperit în interiorul microbuzului, ascuns sub o saltea, un tânăr. În urma cercetărilor s-a stabilit că persoana în cauză este cetăţeanul afgan K.R., în vârstă de 19 ani, care a declarat în timpul audierii că s-a ascuns în maşină fără ştirea şoferului, scopul lui fiind acela de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

“Conform protocolului româno-bulgar, persoanele şi documentele au fost predate Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a declarat comisar şef Romică Ivănoiu, purtătorul de cuvânt al STPF Dolj.

Sursa:cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
We serve cookies on this site to analyze traffic, remember your preferences, and optimize your experience.
Oops!
It seems there is something wrong with your internet connection. Please connect to the internet and start browsing again.
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.