CRAIOVEAN REŢINUT PENTRU CONTRABANDĂ CU ȚIGĂRI


Poliţiştii craioveni au reţinut, în cursul zilei de ieri, un craiovean bănuit de comiterea infracţiunii de contrabandă, în urma percheziţiei efectuate fiind ridicate în vederea cercetărilor peste 28000 ţigarete netimbrate.

La data de 14.07.2014, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Dolj au introdus în arestul IPJ Dolj, pe bază de ordonanţă de reţinere, pe S.CRISTIAN, 33 de ani, din Craiova, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

În urma unei percheziţii domiciliare efectuate de poliţişti în comuna Drăgoteşti, Dolj, într-un imobil deţinut de B.AURORA, au fost identificate 1435 pachete de ţigări netimbrate aparţinând craioveanului de 33 de ani.

Din cercetările poliţiştilor a rezultat faptul că acesta procurase ţigările din judeţul Suceava în scop de revânzare pe piaţa neagră din municipiul Craiova, valoarea pe piaţa a cantităţii de ţigări fiind e 16.000 lei.Prejudiciul adus bugetului consolidat al statului urmând să fie stabilit de Direcţia Regională Vamală Craiova.

Cel în cauză va fi prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de sesizare a judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă.

Cercetările au fost coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, sprijinul operativ de specialitate fiind asigurat de ofiţeri ai Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.).

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
We serve cookies on this site to analyze traffic, remember your preferences, and optimize your experience.
Oops!
It seems there is something wrong with your internet connection. Please connect to the internet and start browsing again.
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.