Trei sirieni depistaţi ascunşi în două TIR-uri încărcate cu diverse mărfuri


Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu - P.T.F. Calafat au descoperit trei sirieni ascunşi în două camioane, conduse de şoferi turci, care intenţionau să ajungă ilegal în Germania.

În data de 15.09.2014, ora 05.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-au prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unor autocamioane marca Mercedes respectiv Daf, cetăţenii turci Satilmis C. şi Edip P., în vârstă de 42 respectiv 43 de ani, care transportau, conform documentelor de însoţire, stelaje metalice şi televizoare din Turcia pentru Germania.


În baza unei analize de risc, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a efectuat un control amănunţit asupra celor două autocamioane. Astfel, au fost descoperiţi ascunşi, pe osia unui autocamion, doi bărbaţi iar un al treilea ascuns în cabina celui de-al doilea autocamion.
Din  verificările  efectuate, s-a constatat faptul că cei trei migranţi sunt cetăţeni sirieni, de sex masculin, cu vârste cuprinse între 18 şi 38 ani.

În cadrul primelor cercetări, persoanele în cauză au declarat că au fost îmbarcate în autocamioane, cu ajutorul unor călăuze, pentru a ajunge în Germania, plata pentru aceste servicii urmând a fi făcută la destinaţie.  

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno - bulgar, acestea urmând a fi predate Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
We serve cookies on this site to analyze traffic, remember your preferences, and optimize your experience.
Oops!
It seems there is something wrong with your internet connection. Please connect to the internet and start browsing again.
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.