Ministrul Sănătăţii: Salariile medicilor trebuie să corespundă pregătirii şi complexităţii atribuţiilor


Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, s-a întâlnit, ieri, cu reprezentanţii Federaţiei sindicale Sanitas. Principalele subiecte dezbătute la întâlnire de luni au fost Legea salarizării unitare, deblocarea posturilor, acordarea tichetelor de masă tuturor categoriilor de personal sanitar, situaţia personalului din direcţiile de sănătate publică.

 Cu această ocazie, ministrul Sănătăţii a spus că salariile personalului medical trebuie să corespundă pregătirii profesionale şi complexităţii atribuţiilor la locul de muncă.

În acest sens, mărirea salarială de 25 la sută, aplicată începând cu data de 1 octombrie 2015, reprezintă doar primul pas în această direcţie, a spus Cadariu.
 Totodată, la întâlnire a fost analizată şi salarizarea angajaţilor din direcţiile de sănătate publică, cabinetele medicale din şcoli şi din centrele de transfuzie sanguină (conform Anexei nr. 1 din Ordonanţa nr. 17 /2008 cu modificările şi completările ulterioare), dar şi necesitatea dezvoltării acestor sectoare.

  sursa:cvlpress.ro

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
We serve cookies on this site to analyze traffic, remember your preferences, and optimize your experience.
Oops!
It seems there is something wrong with your internet connection. Please connect to the internet and start browsing again.
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.