Peste 3.000 de parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite într-un ansamblu rutier în P.T.F. Calafat

 Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier care circula pe ruta Bulgaria-Polonia, 3.077 de parfumuri, toate purtând însemnele unor firme consacrate şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.

Peste 3.000 de parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, descoperite într-un ansamblu rutier în P.T.F. Calafat

În data de 10.09.2023, în jurul orei 22.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare un cetățean bulgar, în vârstă de 34 de ani, care conducea un ansamblu rutier. Șoferul transporta diverse bunuri, pe ruta Bulgaria-Polonia, conform documentelor prezentate. 

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, colegii noștri au descoperit, în compartimentul de marfă, doi paleți, pe care se aflau ambalate în cutii de carton 3.077 flacoane de parfum inscripționate cu denumirile unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.

Bunurile descoperite, în valoare totală estimată de 1.500.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, întrucât șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență pentru acestea.

În prezent, faţă de persoana în cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

About the Author

Pentru început, mă numesc Gigel! Sunt o fire creativă, sociabilă, îmi place să glumesc și să râd (când e nevoie). Îmi place să ascult lucruri interesante pe care cineva le povestește, nu mă plictisesc așa ușor și plus la asta, cînd te afli într-o co…

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
We serve cookies on this site to analyze traffic, remember your preferences, and optimize your experience.
Oops!
It seems there is something wrong with your internet connection. Please connect to the internet and start browsing again.
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.