În memoria regretaţilor Corneanu şi Bălu

Foto:http://ziarulsportiv.blogspot.ro/
Dunărea Calafat şi-a cinstit doi dintre foştii jucători plecaţi prea devreme în lumea celor drepţi, printr-un joc amical disputat luni în compania lui SIC Pan Unirea

Oamenii de fotbal din Calafat nu i-au uitat pe cei doi foşti jucători ai formaţiei locale, care au decedat în urmă cu un an, la o vârstă prematură pentru părăsirea acestei lumi. Memoria foştilor fotbalişti Manu Corneanu şi Fernando Bălu a fost onorată luni printr-o întâlnire amicală, ce a avut loc la stadionul din Calafat, între echipa din localitate, Dunărea, şi SIC Pan Unirea, liderul primei serii din cadrul Ligii a V-a doljene. Confruntarea a fost precedată de un discurs al viceprimarului Doru Mituleţu, care a reamintit realizările pe plan fotbalistic al celor doi, iar apoi toţi cei prezenţi la stadion au ţinut un moment de reculegere. Acelaşi edil al municipiului Calafat a împărţit cupe celor două formaţii.

Bătrânii au făcut echipă cu noua generaţie

Partida amicală i-a făcut pe „veteranii” domeniului fotbalistic din Calafat să-şi repună ghetele în picioare. Majoritatea celor care au jucat în întâlnirea de luni pentru Dunărea Calafat au fost foşti jucători ai echipei, completaţi de fotbalişti din lotul actual. Nici în cazul formaţiei din Unirea, nu au evoluat toţi jucătorii care au activat în campionat, echipa de start a acestora fiind întregită cu fotbalişti din Calafat.

La SIC PAN a jucat şi fratele răposatului Manu Corneanu, la meci fiind prezent de altfel şi tatăl acestuia. În final, scorul a arătat 3-1 pentru formaţia de la malul Dunării, marcatorii partidei fiind Chilom V.(28), Corneanu(autogol - 37) şi Ceauşu(64) pentru gazde, iar Sârbu N.(67) pentru oaspeţi.

sursa:editie.ro

Trimiteți un comentariu

Cookie Consent
We serve cookies on this site to analyze traffic, remember your preferences, and optimize your experience.
Oops!
It seems there is something wrong with your internet connection. Please connect to the internet and start browsing again.
AdBlock Detected!
We have detected that you are using adblocking plugin in your browser.
The revenue we earn by the advertisements is used to manage this website, we request you to whitelist our website in your adblocking plugin.
Site is Blocked
Sorry! This site is not available in your country.